Prima ediție ”Botoșăneanul TV” din acest an este una specială. Și nu putea fi altfel, ținând cont de evenimentele care s-au succedat în prima jumătate din luna ianuarie.
Crizele se țin lanț la SC Nova Apaserv SA la începutul acestui an. În jumătate de lună, compania Consiliului Județean a rămas fără pază la toate obiectivele, directorul adjunct a demisionat, o stație de epurare a ars, iar o mulțime de subsoluri din cartierul Primăverii sunt inundate. Șefii CJ-ului par preocupați de alte lucruri, în timp ce directorul general abia a catadicsit să revină din concediu.
Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” nu s-a mai acordat pe 15 ianuarie din cauza diferendelor dintre Primăria Botoșani, Fundația Hyperion și Uniunea Scriitorilor din România. Venit la Botoșani într-o triplă calitate, Varujan Vosganian a părut dezinformat în privința a ceea ce s-a întâmplat.
În fine, prefectul i-a convocat luni pe primari la o ședință de ”informare și instruire”.
Cu imagini de la toate aceste evenimente discutăm astăzi într-o ediție specială ”Botoșăneanul TV”, de la ora 11.00, în care invitatele lui Sergiu Bălășcău sunt jurnalistele Gabriela Erdic și Oana Sava, de la ziarul Botoșăneanul.
LIVE pe YouTube.com/BotoșăneanulTV și Facebook.com/Botosaneanul.