ACUM: Biserica, spitalul duhovnicesc pentru vindecarea adicțiilor, dezbatere în direct la Botoșăneanul TV - VIDEO & GALERIE FOTO

Ediția de astăzi, 10 octombrie 2023 din seria Botoșăneanul TV va fi una despre suferință și patimi, recuperare și vindecare.

 

Despre „răul” care și-a făcut culcuș în noi și despre cum reușim să ne debarasăm de unele vicii care ne pot distruge pe noi dar și pe cei dragi. Despre cât de anevoios este procesul de recuperare și în tot acest context cum devine Biserica un spital duhovnicesc pentru comunitate.

 

Botoșani va avea un Centru Ortodox de Recuperare din Adicții care va fi inaugurat în cursul zilei de marți, 10 octombrie 2023. Coordonatorul acestui centru va fi Andrei Bucșă, un tânăr inginer de drumuri aflat în recuperare după ce a reușit să scape de o adicție.

 

Centrul „Sfântul Apostol Andrei” va funcționa sub tutela Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și va beneficia de largul sprijin al părintelui Iulian Negru, inspector Eparhial în cadrul sectorului de Misiune, Coordonator al departamentului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții precum și Formator în cadrul sectorului învățământ.

 

Preotul Iulian Negru și inginerul Andrei Bucșă se află în studioul Botoșăneanul TV pentru o introspecție în lumea adicțiilor dar și pentru a ne dezvălui cât de important este sprijinul care poate fi oferit de Biserică.

 

Urmăriți-ne așadar în câteva momente, de la ora 12:00, LIVE pe canalele noastre de comunicare: Botosaneanul, Facebook.com/Botosaneanul și Youtube.com/BotosaneanulTV