ACUM: Accident lângă Laurian - Femeie aruncată în aer de lângă soț - FOTOGALERIE

Accident rutier petrecut pe trecerea de pietoni din fața Colegiului Național ”A.T. Laurian”.

 

O femeie în vârstă de 54 de ani a fost izbită din plin după ce s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În spatele ei la mai puțin de un metru, se afla soțul care le-a povestit polițiștilor că dacă ar mai fi făcut un pas ar fi fost lovit și el. 


Botoșăneanca a fost lovită de un autoturism marca Opel iar impactul a fost unul extrem de puternic, ea fiind practic luată pe capotă și aruncată mai apoi la câțiva metru distanță pe cealaltă trecere de pietoni. O ambulanță a ajuns la locul producerii accidentului pentru a-i acorda îngrijiri medicale victimei.


Din spusele martorilor ea avea mai multe traumatisme deschise în zona capului, una dintre arcade fiindu-i spartă după impactul cu asfaltul. Polițiștii ajunși la fata locului vor cerceta împrejurările în care a avut loc accidentul și vor stabili dacă conducătorul auto avea viteză.

Testat alcoolscopic a reieșit că șoferul nu consumase alcool.