Actriță din Botoșani în clipul cu mii de distribuiri și comentarii în doar câteva ore – FOTO & VIDEO

De Mircea Bravo și clipurile lui a auzit toată lumea. Este probabil cel mai vizionat și mai apreciat vlogger din România.

 

Și de data aceasta, Mircea Bravo a filmat un clip care a stârnit mii de reacții la câteva ore de la difuzare.

 

”Dacă mama mi-ar fi colegă de birou” îi prezintă pe Mircea Bravo și Elena Ivanca.

 

 

Actrița născută în Botoșani nu este la prima colaborare cu renumitul vlogger.

 

Aprecierile internauților fac referire și la faptul că, într-o perioadă extrem de dificilă pentru teatre, Mircea Bravo a făcut un gest demn de toată lauda: a cooptat o actriță să joace împreună cu el.

 

Absolventă a secției de Arta Actorului, Departamentul de Teatru din cadrul Facultății de Litere, Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj, promotia 1999, Elena Ivanca a urmat Masterul la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Târgu-Mureș, secția actorie, vorbire și expresivitate în artele spectacolului, finalizat cu susținerea lucrării de masterat cu titlul "Dicția, dincolo de aparențe sau vorbirea de performanță". De asemenea, Doctoratul în actorie l-a obținut cu lucrarea ”Gestul ca mediator și creator de sens. De la text la întruparea personajului”, cu calificativul Summa cum laudae, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, 2011.

 

 

A jucat și pe scena de la Botoșani

 

Imediat dupa absolvirea facultății, Elena Ivanca se întoarce în Botoșani, unde activează, timp de un an, la Teatrul Mihai Eminescu, pentru ca din 2000 să devină actriță a Teatrului Național Cluj.

 

 

În 1999 joacă la Botoșani în rolul Vera, din spectacolul "Oameni energici", de V. Suskin, dar și Rosetta, din "Leonce și Lena", de G. Büchner, direcția de scenă Ion Sapdaru.

 

Este cadru universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj secţia canto, avâ0nd cursuri de arta actorului. Predă cursul de arta actorului la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia“ din Cluj.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store