În octombrie pune în scenă un spectacol alături de mari actori precum Gheorghe Visu, Ana Ciontea, Cezar Grumazescu, Ana Bianca Popescu sau Bogdan Nechifor. Este plecată în capitală de mai mulți ani și uimește publicul cu talentul ei pur. Are o voce superbă iar scena este locul în care și-ar dori probabil să-i devină decor toată viața.
Are 26 de ani. S-a născut la Botoşani, o cheamă Aida Avieriţei. A absolvit Master-ul UNATC, jucând când Ania, când Charlotta Ivanovna în cel mai premiat, aplaudat şi dezbătut spectacol al Galei Absolvenţilor: Livada de vişini.
La două luni distanţă, la prima Gală HOP condusă de Radu Afrim, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă pentru "pentru rolul din De ce fierbe copilul în mămăligă, după Aglaja Veteranyi, precum şi pentru întruchiparea Lizei Minnelli". Tot la HOP a participat la atelierul coordonat de Vlaicu Golcea: Maria Tănase - 1913-2013. Prilej pentru Oana Stoica să scrie despre ea în Dilema Veche că: "[...] are o nebunie pe care o transpune diferit în copila din De ce fierbe copilul în mămăligă, fragilă şi inocentă, şi Liza Minnelli din Cabaret, uşor dementă, dar şi în concertul Mariei Tănase, unde cîntă zguduitor "Trei focuri arde pe lume", cu o tuşă la Björk."
După alte două luni, în plin FNT 2013, s-a născut Hai Iu Iu Nu Hi You You continuare firesc-entuziasmantă a Galei HOP 2013. Într-un spectacol proaspăt, indecent de viu şi tare frumos, Aida e superlativul. Cu o voce din care şi-ar putea câştiga lejer existenţa (prenumele oblige!), o mişcare scenică ce sare amplu peste media breslei şi o prezenţă din soiul exploziei-hipnotizante marca Ofelia Popii & Andreea Bibiri, Aida Avieriţei riscă un viitor artistic dintre cele mai spectaculoase.
La Botoșani, Aida a absolvit Colegiul Național Mihai Eminescu.