La finalul ședinței ordinare de astăzi, Doina Federovici a luat cuvântul și vorbit despre acțiunea demarată de Consiliul Județean pentru ajutorarea refugiaților.
Președintele CJ Botoșani a susținut că instituția pe care o conduce va acorda sprijin ucrainenilor care trec granițele.
Și în acest sens a inițiat mai multe demersuri:
„Consiliul Județean Botoșani urmărește cu mare îngrijorare ceea ce se petrece în țara vecină și, în limitele legale și de competență și în colaborare cu primarii din județ, s-a alăturat efortului general de a-i ajuta pe cetățenii ucraineni care fug din calea războiului.
La sfârșitul săptămânii trecute ne-am mobilizat și am găsit pârghiile legale pentru a contribui la efortul general. Am identificat resurse pentru a interveni alături de comunele și orașele care au nevoie pentru a face față valului de ucraineni, mai ales în faza a doua când vor sosi cei care au cele mai puține posibilități financiare și pentru care va fi mult mai dificil să plece mai departe, către alte destinații și care cel mai probabil vor alege să rămână mai mult timp la noi în județ”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Șefa Județului le-a transmis consilierilor județeni că a identificat spații de cazare în mai multe localități. Dar totodată a făcut apel către aleșii din plen să ajute în această perioadă dificilă.
„De asemenea, am luat legătura cu colegii din Uniunea Națională a Consiliilor Județene, Consiliile Județene să-și unească forțele și să-și coordoneze eforturile pentru a avea cele mai bune rezultate în această acțiune umanitară”,
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Președintele CJ Botoșani a susținut că acțiunile de ajutorare vor continua și în perioada următoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: