Reprezentanții Cine Glob au pregătit pentru iubitorii de filme două avanpremieră și două premiere pe marile ecrane ale multiplexului din incinta Uvertura Mall. Astfel, în perioada 22-28 iulie botoșănenii au ocazia să urmărească filme pline de acțiune și umor.
Primul film din lista Cine Glob este Jason Bourne (2016) în regia lui Paul Greengrass cu actorii: Tommy Lee Jones, Matt Damon, Julia Stiles, Alicia Vikander.
Matt Damon se întoarce în Jason Bourne, în cel mai memorabil rol din cariera sa. Paul Greengrass, regizorul a două dintre filmele din serie, Supremația lui Bourne și Ultimatumul lui Bourne, se întoarce, de asemenea, în fruntea echipei din spatele camerelor de filmat, pentru a regiza noul capitol care îl găsește pe protagonist forțat să iasă din umbră.
Alături de Matt Damon îi vom vedea pe Alicia Vikander, Vincent Cassel și Tommy Lee Jones, și ne vom reîntâlni cu Julia Stiles. Producători sunt Frank Marshall și Jeffrey Weiner, de la Captivate Entertainment, alături de Greengrass, Damon, Gregory Goodman și Ben Smith. Bazat pe personajele create de Robert Ludlum, scenariul e scris de Greengrass și Christopher Rouse.
A doua avanpremieră este filmul Bad Moms (2016) ”Mame bune şi nebune” în regia lui Scott Moore, Jon Lucas. Actorii care joacă în acest flm sunt: Mila Kunis, Kristen Bell, Kathryn Hahn, Jada Pinkett Smith, Christina Applegate.
Scenariştii filmului „Marea Mahmureală” aduc pe marile ecrane o nouă comedie nonconformistă „Mame bune şi nebune”, în care Mila Kunis, Kristen Bell şi Annie Mumolo sunt hotărâte să renunţe la prejudecăţi, în favoarea distracţiei.
Aparent, Amy (Kunis) are o viaţă perfectă: o căsnicie fericită, copii isteţi, o casă minunată şi o carieră în ascensiune. Cu toate acestea, munceşte mult, se ocupă de gospodărie şi este pe punctul de a ceda nervos din cauza epuizării.
Sătulă să respecte toate regulile impuse de societate, aceasta face echipă cu alte două mame depăşite de realitate, în misiunea de a se elibera de responsabilităţile convenţionale. Acţiunile lor iresponsabile, nepotrivite pentru orice mamă, aduc trioul de belea în conflict deschis cu grupul mamelor perfecte de la şcoală şi reprezentanta acestora. Rezultatul va stârni hohote de râs..