Acţiune Gardă – Poliţia Economică la comercianţii de ţigări – AFLĂ rezultatele

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Botoșani au desfășurat sâmbătă activități pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și comercializării ilegale a țigaretelor, în municipiul Botoșani și în zona Ripiceni – Mihălășeni.

Echipele mixte de control au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 15.000 lei, au fost confiscate mărfuri în valoare de aproximativ 2.000 lei (3.400 țigarete şi produse alimentare expirate), precum şi suma de 586 lei în numerar, despre care s-a stabilit că provine din activităţi comerciale ilicite. Astfel, Ilie C. şi Mihai A., ambii din municipiul Botoșani, au fost depistaţi deţinând în vederea comercializării cantitatea de 1.400 țigarete şi respectiv 2.000 țigarete, diferite mărci, de proveniență Republica Moldova și Ucraina fără ca să poată prezenta documente legale de provenienţă şi fără să fie autorizaţi să desfăşoare activităţi comerciale. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional conform legii 12/1990 privind comerţul ilicit, iar marfa a fost confiscată.
VEZI ŞI:
Poliţia Economică şi toată Garda au tăbărât în hală – FOTOGALERIE