ACȚIUNI de Paști: Persoane blocate în locuință, animale salvate, mâncare uitată pe foc și patrulări de Înviere

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 14 – 17 aprilie 2023 pentru gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

 

Aceștia au acționat pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 35 de persoane care aveau probleme medicale, salvarea unui animal, dar și în alte trei situații de urgență (deblocarea ușii de acces într-un apartament unde era o persoană care avea nevoie de îngrijiri medicale, transportul unei persoane supraponderale, din casă, la ambulanță, înlăturarea pericolului de incendiu dintr-o locuință unde proprietarul a uitat mâncarea pe aragazul în funcțiune).

 

La acestea, se adaugă opt acțiuni de verificare a respectării normelor de prevenire a incendiilor pe secția ATI, la Spitalul de Urgență Județean „Mavromati” Botoșani și 12 misiuni în sprijinul refugiaților din Ucraina.

 

În Noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni au avut nouă misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, în special de către credincioşi, dar şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă la Mănăstirea „Gorovei”, la Mănăstirea ”Zosin”, la Mănăstirea „Vorona”, la Mănăstirea „Popăuți”, la Mănăstirea „Eșanca” și la Mănăstirea „Sihăstria Voronei”, precum și de patrulare în apropierea lăcașurilor de cult, în vederea prevenirii unor evenimente nedorite.

 

În acest an, botoșănenii au urmat sfaturile transmise de pompieri prin intermediul mass-mediei și a rețelelor de socializare, dar și pe timpul acțiunilor de informare și educare preventivă. Dovadă este faptul că, din Vinerea Mare și până a în a doua zi de Paște, nu s-a înregistrat nici un incendiu. Anul trecut, în aceeași perioadă, în județul Botoșani, s-au produs șapte incendii.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență  https://fiipregatit.ro.