Săptămâna 5-11 iunie 2015 aduce pentru cinefili trei avanpremiere și o premieră pe marile ecrane ale multiplexului din incinta Uvertura Mall.
Primul film din seria avanpremierelor se numește Jurassic World și-i are ca actori pe Chris Pratt, Bryce Dallas Howard.
Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, iar parcul de distracţii imaginat de vizionarul John Hammond este acum perfect funcţional. Milioane de turişti au venit anual pe Isla Nublar, plătind preţuri piperate pentru a vedea cu ochii lor dinozaurii readuşi la viaţă de tehnologii revoluţionare, dar în ultima vreme numărul vizitatorilor a scăzut. Pentru a creşte vânzările, Corporaţia Patel comandă realizarea unui nou dinozaur. Comportamentul acestuia îi va uimi pe angajaţii parcului, iar natura va profita curând de ocazie pentru a arăta din nou că nu poate fi controlată de către om...
Cea de-a doua avanpremieră este Survivor ( Supraviețuitoarea), iar actorii din rolurile principale sunt: Pierce Brosnan, Milla Jovovich, James D'Arcy, Dylan McDermott.
Nou numită la Ambasada Americană de la Londra într-un post important, Kate Abbott (Milla Jovovich) se trezește implicată în centrul unui scandal internațional când scapă la limită dintr-un atac cu bombă soldat cu morți, dar care i se înscenează ei. Discreditată și părăsită de toți, Kate trebuie să fie mereu cu un pas înaintea autorităților și celor care o urmăresc să o ucidă, pornind, astfel, într-o misiune solitară pentru a-și spăla renumele, dar și pentru a preveni, în același timp, un atac terorist major planificat în seara de Anul Nou în Time Square.
Ultima peliculă în avanpremieră este Entourage ( Anturaj) 2015, cu actorii: Mark Wahlberg, Liam Neeson, Jessica Alba, Haley Joel Osment, Emmanuelle Chriqui.
Actorul de cinema Vincent Chase (Grenier) împreună cu Eric (Connolly), Turtle (Ferrara) şi Johnny (Dillon) îşi reiau activitatea sub îndrumarea lui Ari Gold (Piven), fost agent şi actual manager de studio. Deşi ambiţiile lor s-au schimbat, legătura dintre ei rămâne la fel de puternică în faţa capriciilor şi agresivităţii universului de la Hollywood. De la creatorul şi regizorul Doug Ellin, producţia Warner Bros. Pictures „Anturaj” ajunge pe marile ecrane din România pe 12 iunie.
Phoenix pelicula în premieră la Cine Grand îi are ca actori Nina Hoss, Nina Kunzendorf, Ronald Zehrfeld.
Phoenix este o poveste cutremurătoare despre puterea iubirii, despre identitate şi renaştere. Nelly este o supravieţuitoare a Holocaustului care se întoarce din propria "cenuşă" în oraşul natal, Berlin, precum pasărea mitologică, Phoenix. După ce un doctor i-a refăcut chipul complet desfigurat, ea îl caută pe Johnny, soţul ei, despre care nu mai are nicio veste. Între timp, Johnny o crede moartă şi caută o modalitate de a-i moşteni averea. Nelly intră în viaţa lui sub o altă identitate pentru a descoperi dacă este sau nu un trădător.
CLICK AICI ȘI VEZI PROGRAMUL CINE GRAND