ACȚIUNE fără precedent la Botoșani pentru imunizare fără programare! Maraton la Cornișa pentru vaccin la patinoar sau din mașină – FOTO & VIDEO

Pregătirile au început încă dinaintea sărbătorilor pascale, într-o amplă acțiune care se înscrie în seria celor organizate la nivel național. Prefectul Dan Nechifor și directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliței, s-au întâlnit cu primarul Cosmin Andrei pentru identificarea celui mai generos spațiu care să permită vaccinarea în masă, fără programare.

 

Primul plan - Sala Polivalentă 

 

În primă fază cea mai fezabilă variantă părea Sala Polivalentă Elisabeta Lipă, care ar fi asigurat fluxurile necesare pentru imunizarea a sute de persoane pe perioada unui weekend.

 

Chiar prefectul Dan Nechifor anunța miercuri într-o conferință de presă faptul că:

 

”Joi va trebui să facem o vizită la Sala Sporturilor vizavi de maratonul care va avea loc sâmbătă și duminică. Vedem ce cereri vom avea pe perioada celor două zile, urmând ca săptămâna viitoare să facem și în celelalte orașe din județ”,

 

A picat Sala Polivalentă 

 

După discuții mai aprofundate cu reprezentanții Primăriei Botoșani, această locație a fost pe moment eliminată.

 

Iar asta din cauza unor competiții sportive care vor avea loc la Sala Polivalentă și care au fost deja programate.

 

„A existat această intenție de a organiza un centru pentru vaccinare maraton în Sala Polivalentă, dar din cauza angajamentelor pe care le are DSPSA cu găzduirea unor competiții naționale nu mai este fezabilă ideea și s-a conturat alternativa de a face un centru drive-thru, precum și un centru de vaccinare, la Cornișa, în patinoarul care acum nu mai funcționează. Dl prefect împreună cu ISU vor asigura partea logistică, iar noi ne vom ocupa de contractele privind personalul medical și cel auxiliar pentru acest centru de vaccinare care îmi doresc să funcționeze la fel ca în țară, cu rezultate foarte bune”,

Cosmin Andrei, primar Botoșani.

 

Toate drumurile duc la Cornișa 

 

După modelul de la Cluj se dorește ca și la Botoșani să fie deschisă o linie de drive-thru pentru imunizare direct din mașina personală. Iar cel mai generos loc pentru a se concretiza această intenție a autorităților este bineînțeles Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.

 

Dan Nechifor și Monica Adăscăliței însoțiți de Decebal Murariu, șeful ISU Botoșani, dar și administratorul public al Primăriei, Mircea Magdalena, Sorin Curcă, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), reprezentanții Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement, s-au întâlnit la Cornișa pentru inspectarea locației.

 

 

În acest week-end se va organiza în primă fază maratonul de vaccinare la interior, în patinoar. Săptămâna viitoare, va începe și imunizarea din autoturisme.

 

„Week-endul următor, drive-thru la Cornișa. Și de principiu nu iese din mașină, se vaccinează, rămâne 15 minute în parcare sub supraveghere medicală și pleacă mai departe. Spațiul este destul de generos, ne permite din punctul meu de vedere, parcarea este destul de mare, câte 20 – 30 de mașini la 15 minute”,

Dan Nechifor, prefect

 

Se dorește ca pe fiecare centru să fie vaccinate în jur de 500 de persoane pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.

 

„Putem, fără programare, nu mai există condiționalitate, măcar 500 de persoane pe weekend să putem vaccina. Asta ne dorim. În spațiul din patinoar alte 500 de persoane. O să vedem în funcție de cum va merge în acest weekend pe maraton și ne organizăm pe drive-thru în weekendul următor”,

Monica Adăscăliței, director DSP

 

Botoșănenii care doresc să primească dozele de vaccin anti-covid, fără programare, se pot adresa centrelor de la Cornișa.

 

Se merge în principal pe...

 

„Pfizer în primul rând, asta este cea mai mare cerință a persoanelor și am văzut că pentru acest vaccin este adresabilitatea cea mai mare. Persoanele vin cu actul de identitate, doar atât, vom face acel triaj, se vor înregistra și apoi vor primi vaccinul”,

Monica Adăscăliței, director DSP

 

Județul Botoșani se află în coada clasamentului în campania națională de vaccinare. Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Imunizarea Împotriva SARS-CoV-2, a anunțat că Bucureștiul are cea mai mare rată de acoperire vaccinală din ţară, respectiv 31 la sută.

 

Iar cele mai mici procente sunt în Suceava (ultimul loc, cu 10%) și Botoșani (10,4%).

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store