RAZII în Piața Centrală: Zeci de persoane verificate și amenzi date de polițiști

Acțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni. 

 

 

Sâmbătă, 10 iunie 2023, în intervalele orare 8:00 - 12:00 și 18:00 - 4:00 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală în zona celor două piețe din oraș.

 

Ei au mai verificat instituțiile publice și prestatorii de servicii cu privire la asigurarea securității bunurilor și valorilor deținute sau manipulate.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 150 de persoane, dintre care, 32 au fost verificate cu privire la deținerea certificatului de producător și au fost controlate 48 de autovehicule, fiind testate cu aparatul etilotest, 24 de persoane.

 

De asemenea, au fost controlate 46 de instituții publice și 17 societăți comerciale prevăzute cu pază umană.

 

În  urma neregulilor constatate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, dintre care, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza bunurilor și obiectivelor și 18 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind produsele din sectorul agricol.