Achiţei : “A venit unul şi m-a întrebat «nu-ţi dai demisia»?”

 

Vicepreşedintele democrat-liberal al Consiliului Judeţean i-a atacat dur pe PSD-işti, principalii iniţiatori ai proiectului de hotărâre privind schimbarea sa din funcţie. Încă de săptămâna trecută, anticipând ceea ce urmează, Cristian Achiţei a vorbit în termeni duri de iniţiativa social-democraţilor.
Acesta a arătat că PSD-iştii neglijează marile programe ale judeţului, precum cel de management controlat al deşeurilor sau de alimentare cu apă din raţiuni strict politice. “Ştiţi care este singurul lor obiectiv acum? Cum să mă schimbe pe mine de la CJ. Altă treabă nu mai au în judeţul acesta. Nu-i mai interesează proiectele cu deşeurile şi faptul că în municipiul vom avea o problemă în 2012 pentru că rampa de gunoi a municipiului trebuie închisă, iar între timp trebuie realizat proiectul de la Stăuceni”, a afirmat Cristian Achiţei la întrunirea femeilor din PDL Botoşani. Tot atunci el a dat asigurări că nu are de gând să renunţe la funcţie. „Ei atâta ştiu: cum să-l dăm joi pe dl.Cristi Achiţei de la vicepreşedinţia CJ. Eu le doresc succes, să ştiţi că eu nu sunt legat de scaun, dar nici nu plec de acolo că vreau ei să plec. A venit unul şi m-a întrebat «nu-ţi dai demisia?» Dar pentru ce să îmi dau demisia, am greşit cu ceva? Când o să greşesc o să plec singur”, a mai spus vicele PDL de la CJ.