Accidente la Huţani; o maşină sub pod, o altă răsturnată în şanţ – GALERIE FOTO

 

Două accidente rutiere s-au produs în această după amiază în zona localităţii Huţani. Din fericire, din ambele evenimente nu au rezultat victime omeneşti, fiind vorba doar despre pagube materiale.

Salt în gol  de peste pod

Primul dintre acestea a avut loc la ieşirea din Huţani unde, o autoutilitară Dacia Logan care transporta butelii cu freon a căzut de peste un pod după ce a rupt parapetul din fier al acestuia. Maşina în care se aflau două persoane a plonjat în gol de la o înălţime de câţiva metri în albia unui pârâu. Şoferul, un sucevean de 48 de ani din Suceava a fost rănit fiind transportat cu o ambulanţă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Celălalt pasager avea o lovitură la cap, neavând însă urme grave în urma evenimentului rutier.

Autoutilitara condusă de Andrei Gheorghe se deplasa dinspre Botoşani către Suceava iar în zona podului, într-o curbă la stânga, a intrat cu viteză, a părăsit partea carosabilă și  rupt parapetul din fier căzând în gol. Pasagerii din autovehicul lucrează la o firmă de reparat frigidere. La faţa locului au ajuns pe lângă poliţiştii rutieri şi medici şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a îndepărta eventualele pericole care ar fi putut fi cauzate de butelii. Acestea au fost preluate în siguranţă de salariaţii firmei la care lucrează cele două persoane implicate în accident.

Frână cu repetiţie finalizată în şanţ


Cel de-al doilea eveniment s-a produs la intrarea în localitatea Huţani fiind vorba de un microbuz cu numere străine în care se aflau trei persoane. Acesta se deplasa dinspre Botoşani spre Dumbrăveni şi a frânat brusc după ce o altă maşină din faţă a făcut acelaşi lucru pentru a face loc echipajului de poliţie aflat în misiune pentru a merge la celălalt eveniment rutier. În momentul în care şoferul a apăsat brusc pedala de frână, maşina a derapat pe carosabilul umed şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a şoselei. „Eram în maşină, era Poliţia mai încolo cu vreo 300 de metri şi mai era o maşină în faţă şi acesta din faţă a frânat, a frânat şoferul nostru şi ne-am răsturnat”, a povestit Vasile Bujor, unul dintre pasagerii din microbuz. Nici unul dintre cei trei nu a fost rănit în urma accidentului rutier, iar pagubele la maşină sunt minore.
CITEŞTE:
 Motociclist mort la Leorda după un impact cu o maşină - VIDEO & FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]