Un accident rutier a avut loc luni la orele prânzului.
Trei mașini au fost avariate, luni la amiază, pe drumul național Botoșani-Săveni, din cauza unui șofer neatent.
Evenimentul rutier a avut loc la ieşirea din Ungureni spre Săveni. Un şofer în timp ce conducea un autoturism marca BMW, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă faţă de autoturismul Dacia Logan care circula în faţa sa, a intrat în coliziune cu acesta şi l-a izbit puternic.
În urma impactului autoturismul Dacia a ricoşat într-o altă maşină care circula pe aceeiaşi direcţie. Din fericire nu au existat victime omeneşti ci doar pagube materiale.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului vor stabili exact cauzele producerii evenimentului rutier. (Sursă foto: Radar Botoşani Oficial)