Accident grav petrecut azi-noapte. Un tânăr botoşănean și-a făcut mașina praf după ce a intrat într-un cap de pod.
Evenimentul rutier a avut loc în localitatea Șieu Măgheruș din judeţul Bistriţa Năsăud.
Din primele informații rezultă că un tânăr de 23 de ani din Botoșani care conducea un Audi A6 înmatriculat în județul Cluj a intrat într-un cap de pod. De vină ar fi fost o curbă la dreapta, iar lipsa experienței șoferului și-a spus cuvântul. În mașină să mai afla pe scaunul din dreapta un alt tânăr de aproximativ 20 de ani.
La fața locului au fost alocate două echipaje de descarcerare, un echipaj de Terapie Intensivă mobilă și un Echipaj Prim-Ajutor.
În urma impactului puternic mașina a fost făcută praf, iar motorul a sărit la câțiva zeci de metri de mașină. Din fericire, cei doi pasageri au ieșit singuri din mașină și au așteptat ajutorul.
„La accidentul din Șieu Măgheruș au rezultat două victime conștiente, ieșite din mașină. O victimă prezintă un traumatism cranio-cerebral, iar cealaltă fără leziuni vizibile. Ambele victime vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare”, a declarat Cristina Răcilă pentru Bistriţeanul, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: