Accident TERIBIL: Un cunoscut om de afaceri a MURIT pe loc după ce s-a izbit de un TIR

Un cunoscut om de afaceri a murit joi seara, în urma unui accident rutier.

 

Masina pe care o conducea barbatul in varsta de 62 de ani din Turda, a ajuns pe celalalt sens de mers, a izbit un TIR si s-a oprit intr-un parapet. Impactul a fost atat de puternic incat victima nu a mai avut nicio sansa de supravietuire. Dupa primele cercetari, anchetatorii spun ca iau in calcul toate variantele, mai ales ca la fata locului nu au gasit urme de franare.

 

Soferul in varsta de 62 de ani era singur in autoturism si se indrepta catre Turda. Pe Drumul National 1 insa, intr-o curba, a pierdut controlul asupra volanului si a ajuns cu masina pe celalalt sens de mers. A lovit frontal un TIR care circula regulamentar si s-a oprit intr-un parapet de pe marginea soselei.

Sofer TIR: "A intrat in mine, cu 10 metri inainte a intrat in fata mea, a intrat direct in mine. Nu pot sa imi dau seama ce viteza avea. Venea normal pe banda lui. Nu stiu ce a patit, ceva s-a intamplat, ori a adormit, ori i s-a facut rau, nu stiu. Nu are urma de franare, nu are nimic."

Barbatul, un cunoscut om de afaceri din Turda si fost candidat anul trecut la functia de primar al municipiului din partea Partidului Social Romanesc, a murit pe loc. Pompierii au intervenit cu un echipaj de la descarcerare pentru a scoate din autoturism trupul neinsufletit.

Plutonier adjutant Stelian Moldovan, Grupul de Pompieri Militari Turda: "Ajunsi la fata locului am constatat ca in interiorul autoturismului se afla soferul incarcerat, care dupa consultul medicului de la ambulanta s-a constatat ca era decedat. Am folosit utilajele de descarcerare pentru a scoate victima."

Deocamdata nu se stie ce a dus la aceasta tragedie, dar o ancheta va stabili cauzele accidentului. (Sursa: Bzi)