Accident teribil la Suceava cu 9 răniţi din microbuz, tir şi maşină

 

Nouă persoane, opt adulţi şi un copil, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, luni seară, după ce un microbuz de transport persoane a intrat pe contrasens şi s-a izbit într-un tir. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.30, pe DN 2 – E 85, la ieşirea din Dărmăneşti spre Rădăuţi, în accident mai fiind implicată şi o a treia maşină. Din ancheta poliţiei rezultă că accidentul s-a produs din cauza şoferului microbuzului, care, în mod inconştient, a intrat în depăşire, pe o porţiune de drum cu marcaj longitudinal continuu, relatează Monitorul de Suceava.

Şoferul tirului: „El a intrat frontal în mine, nu am putut să fac nimic”

Microbuzul, aparţinând firmei Intertrans, efectua o cursă regulată de la Suceava la Rădăuţi. La volan se afla Nicolae Iosub, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Suceava. Pe o porţiune de drum în aliniament, chiar în dreptul indicatorului de la ieşirea din comuna Dărmăneşti, şoferul a intrat pe sens opus, de unde venea tirul. Impactul nu a mai putut fi evitat. Microbuzul s-a izbit violent în tir, după care a fost lovit şi din spate, de un autoturism Opel Astra înmatriculat în Botoşani.
Şoferul autotrenului, Mihai Argint, din Fântânele, a declarat: “Am apucat să frânez, l-am văzut că vine spre mine, am tras spre dreapta cât am putut. El a intrat frontal în mine, nu am putut să fac nimic”.
Şoferul autoturismului Opel Astra, Florin Asofronei, din Coţuşca - Botoşani, care venea din spatele microbuzului, a relatat: “Eram în spate, am văzut tirul şi microbuzul, dar nu am avut ce face. Microbuzul s-a izbit în tir şi apoi a ricoşat înapoi, direct în mine”.

O călătorie transformată în coşmar, printre fiare contorsionate

La faţa locului au intervenit echipaje ale Detaşamentului de pompieri Suceava şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, cu opt ambulanţe şi un echipaj de descarcerare.
Opt pasageri din microbuz, printre care şi un copil de 5 ani, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean. Ulterior, şi un pasager din Opel, care avea leziuni la cap, a fost transportat la spital.
Una dintre pasagerele din microbuz, Ioana Bodnărescu, care a rămas la faţa locului, a descris scenele de coşmar: “Am auzit un pocnet puternic, nu am văzut nimic altceva. Era în maşină o femeie căzută printre noi, plină de sânge, avea dinţii săriţi, a fost nenorocire, tare greu am ieşit din fiare de acolo”.

O bătrână rănită mai grav. Restul victimelor au scăpat uşor

Din fericire, având în vedere modul în care s-a produs accidentul, consecinţele nu au fost foarte grave.
După cum a precizat aseară medicul Loredana Ştirbu, de la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, cele mai multe victime prezentau contuzii la nivelul membrelor, traumatisme cranio-cerebrale minore, cu diferite excoriaţii şi plăgi. Mai grav rănită era o femeie în vârstă de 85 de ani, cu plăgi contuze multiple la nivelul feţei, cu posibilă fractură nazală şi traumatism toraco-abdominal. De precizat că la momentul producerii accidentului o cioată de copac de la marginea drumul european ardea, astfel că vizibilitatea din zonă era mai scăzută.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR), care urmează să stabilească dacă transportul de persoane se făcea cu respectarea normelor în vigoare. Traficul de pe E 85 a fost blocat şi în cazul acestui accident în jur de o oră.
CITEŞTE:
 Suceveni amendați la Botoșani pentru transport ilegal de lemne
[[banner]]
[[galerie-foto]]