Accident spectaculos: Matiz răsturnat și două indicatoare doborâte pe drumul morții

Trei oameni care se aflau într-un autoturism Matiz au fost implicaţi într-un accident rutier pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, într-o curbă periculoasă aflată la intrarea în satul Plopeni. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.30 şi, din fericire, în ciuda impactului violent, cei trei oameni au scăpat uşor.

 

Şoferul autoturismului Matiz, identificat în persoana lui Vasile Girigan, în vârstă de 64 de ani, din Plopeni, circula dinspre municipiul Suceava şi, la intrarea în curba la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Autoturismul Matiz a „ras” două indicatoare de avertizare privind curba periculoasă, s-a lovit de o bară metalică de la intrarea într-o locuinţă iar apoi s-a răsturnat, lângă un gard.


Viorica Rusu, o localnică care stă în zona în care s-a produs accidentul, a relatat: “Matizul s-a răsturnat de vreo 2-3 ori şi a ajuns în gard. S-au oprit imediat mai mulţi şoferi şi au repus maşina pe roţi. Oamenii au ieşit singuri din maşină”. Pe lângă şoferul de 64 de ani, în maşină se mai aflau o femeie în vârstă de 60 de ani şi un tânăr de 20 de ani. Şoferul şi unul dintre pasageri au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean, unde au fost diagnosticaţi preliminar cu leziuni uşoare.


Subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei, a precizat că şoferul nu a suflat corect în etilotest, astfel că nu s-a putut stabili dacă era băut. Acestuia i s-au recoltat însă la spital probe biologice de sânge, în urma cărora i se va stabili alcoolemia.

În această curbă periculoasă au mai avut loc de-a lungul timpului şi alte accidente rutiere. Numărul accidentelor care se petrec pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, a crescut după ce şoseaua a fost modernizată capital.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:38998:Coliziune în lanț la Dumbrăveni din cauza unei șoferințe imprudente: Botoșănean puțin ”șifonat” ]]