ACCIDENT rutier produs de un botoșănean, trei femei au ajuns la spital - FOTOGALERIE

Trei femei au fost rănite în urma unui accident produs din cauza imprudenței la volan.

 

Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17, pe DN 17, în Pasul Tihuța, a avut loc un accident între o autoutilitară și un autoturism.

 

Accidentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei pe carosabilul umed. Autoturismul condus de un botoșănean de 30 de ani - a derapat într-o curbă ușoară, moment în care a fost izbit din spate de autoutilitară, al cărei șofer nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față.

 

În urma impactului, trei femei au fost preluate de echipajele de prim ajutor și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

 

Au intervenit la fața locului pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ.