Accident provocat de un VW Golf soldat cu rănirea unei tinere de 20 de ani

 

Un şofer neatent a fost autorul unui accident rutier din cauza neacordării de prioritate, în urma căruia, o tînără de 20 de ani care circula regulamentar, a ajuns la spital.
Totul s-a petrecut în ziua de 4 decembrie în jurul orei 17:00 cînd, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf  pe Aleea Donici din municipiul Botoşani, C. Corneliu Eugen de 40 ani, din municipiu, ajungând la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, nu acordă prioritate de trecere autoturismului marca Renault, condus de L. Magda de 20 ani, din municipiul Botoşani, cele două autovehicule intrând în coliziune. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto L. Magda, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Faţă de C. Corneliu Eugen se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.