Accident pe „drumul morţii”, o femeie la spital cu multiple răni - VIDEO & FOTOGALERIE

 

Un alt accident a avut loc astăzipe drumul care leagă Botoşani - Suceava. O femeie a ajuns la spital după ce s-a ales cu multiple traumatisme în urma evenimentului rutier.
Şoferul camionetei susţine că nu a avut timp să frâneze şi nu a putut evita impactul cu autoturismul marca Ford care circula în faţa sa şi care executa un viraj la stânga. „Nu am apucat să frânez pe moment. Nu este nici un indicator nimic,  nu aveam viteză, nu aveam nici 70km/h. Am intrat în Fordul din faţa mea”, a spus şoferul camionetei implicate în accident.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, autoturismul marca Ford a fost avariat puternic, portbagajul şi luneta fiind distruse. Pasagera din autovehicul a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă  (SJA) şi transportată la Spitalul Judeţean Mavromati.
„O femeie de aproximativ 30 de ani, prezenta un politraumatism prin accident rutier. Pacienta era stabilă hemodinamic, prezenta un traumatism craniocerebral acut închis şi un traumatism la nivelul coloanei vertebrale cervicale. A fost transportată pentru investigaţii şi tratament”, a declarat Cristian Simionescu, medicul de pe ambulanţă.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au început să efectueze cercetări pentru a stabili cu exactitate care au fost împrejurările în care s-a produs accidentul. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
 Accident şi la Baisa : O camionetă a intrat într-un Ford



VEZI ŞI:
Accident mortal horror în Griviţa – Copil de 8 ani sub roţile unei maşini, amenințări cu moartea - GALERIE FOTO