ACCIDENT pe drumul Botoșani – Suceava, un pasager a ajuns la spital

Două mașini avariate și o persoană rănită după ce mașina unui botoșănean a fost izbită în trafic.

 

În cursul zilei de duminică, în jurul orei 12:00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 în localitatea Dumbrăveni, un bărbat de 78 de ani, din comuna Ipotești, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 48 de ani, din județul Botoșani.

 

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea unui pasager din autoturismul condus de bărbatul de 48 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.