La volan se afla o femeie în vârstă de 44 de ani.
În cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau pe Calea Națională din municipiul Botoșani, au observat un autoturism care a intrat într-un indicator rutier.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unei femei, de 44 de ani, din județul Iași.
Fiind testată cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un alt conducător auto a fost depistat beat la volan noaptea trecută, în jurul orei 1.00. Polițiștii din Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Știubieni, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și în acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.