Accident misterios noaptea trecută la Lebăda, se vorbește de drifturi, Poliția nu știe nimic – FOTO

Organele de Poliție nu știu nimic despre acest eveniment rutier în urma căruia un autoturism a fost serios distrus.

 

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) susțin că nu au primit nici o sesizare, semn că nu au existat victime ci doar pagube materiale, astfel că șoferii s-au înțeles între ei.

 

Varianta neconfirmată oficial este că noaptea trecută pe Șoseaua Iașului a avut loc o veritabilă întrecere între autoturismul VW Golf și un BMW, din care boțită a ieșit prima mașină.

 

Numerele de înmatriculare ar fi zburat la o distanță de câteva zeci de metri de locul în care mașina s-a izbit în marginea betonată a drumului.

 

Șoferul care se afla la volan a mutat singur mașina din zonă, cel mai probabil pe o platformă.

 

În spațiul virtual comentariile sunt numeroase, mai ales la adresa polițiștilor care nu iau măsuri împotriva amatorilor ”de liniuțe”. Seară de seară aceștia pot fi observați în parcarea de la Colegiul AT Laurian sau alte zone ale orașului, însă până la acest moment nu s-a primit nici un comunicat de la IPJ prin care să se prezinte vreo acțiune pe această linie.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
 
(Sursa foto - Radar Oficial Botoșani)