Încă un eveniment rutier s-a produs în intersecția în care în luna iunie a acestui an au murit doi soți. Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineții și în el au fost implicați un Opel și un microbuz.
Locul în care s-a produs a fost intersecția drumurilor Botoșani – Orășeni Deal cu Cristești – Curtești. Microbuzul care circula în regim de maxi taxi și în momentul ciocnirii nu avea călători, venea dinspre Botoșani, iar Opelul mergea spre Curtești.
Din primele informații se pare că șoferul de pe mașina mică nu a acordat prioritate, iar în urma impactului, ambele mașini au ajuns într-un șanț. În Opel se aflau trei persoane, doi bărbați și o femeie. Cel mai grav pare să fie bărbatul care se afla pe scaunul din dreapta al șoferului și care a rămas încarcerat în mașină. Pentru a putea fi scos, pompierii au fost nevoiți să taie cupola mașinii. Botoșăneanul avea ambele picioare rupte.
La locul accidentului au ajuns polițiști și pompieri, circulația fiind îngreunată. Au ieșit de prin case și localnicii care privesc șocați la noul tablou sinistru din apropierea caselor lor.
ALTE INFORMAȚII ȘI IMAGINI DE LA ACCIDENT: