Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Evenimentul rutier a avut loc în municipiul Dorohoi. Din primele informații, se pare că șoferul unui autoturism Peugeot se deplasa pe strada Duzior și apoi a virat la dreapta, pe sensul de coborâre al Bulevardului Victoriei.
Aici, acesta a surprins și accidentat o minoră, ce traversa strada pe o trecere de pietoni.
La fața locului a ajuns un echipaj medical care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi.
Totodată au ajuns și mai multe echipaje de Poliție care au demarat cercetările și au dirijat traficul, potrivit dorohoinews.ro.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.