ACCIDENT grav pe drumul Botoşani - Târgu Frumos cu trei victime: Două persoane au fost încarcerate

Trei persoane au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident.

 

Accidentul a avut loc joi dimineaţă, în localitatea Cotnari, fiind implicat un autoturism.

 

Potrivit ISU Iaşi, au rezultat 2 victime încarcerate şi una ieşită din autoturism. Victimele au fost descarcerate, evaluate medical şi transportate la spital.

 

 Au fost deplasate la locul solicitării două autospeciale de intervenție cu module de descarcerare şi acordarea primului ajutor şi două echipaje de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iaşi două ambulanţe. Poliţiştii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul, scrie Ziarul de Iași.

 

 Traficul pe DN 28B Târgu Frumos-Botoşani a fost îngreunat din această cauză, potrivit Centrului Infotrafic.