ACCIDENT: Femeie izbită de o mașină, victima a fost transportată la Urgențe

Este posibil ca femeia să fi fost sub influența băuturilor alcoolice.

 

O femeie a fost transportată la spital, sâmbătă, aceasta fiind rănită într-un accident rutier produs la Rediu. Din primele informații, femeia ar fi fost lovită de mașina condusă de un bărbat care circula dinspre Botoșani.

 

La fața locului s-au deplasat echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță și Poliție. Mai mulți șoferi au menționat că au văzut femeia deplasându-se pe șosea, înainte de producerea accidentului, și că este foarte probabil ca aceasta să fi fost sub influența băuturilor alcoolice.

 

După ce a primit primul ajutor, victima a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati.

 

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs evenimentul rutier.

 

(Foto: Facebook / Radar Botoșani Oficial)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store