Chiar sunt mânați de inconștiență când accelerează la maximum iubitorii de motoare. Pentru că la fel s-a întâmplat și joi seara, aproape de ora 22:00 când noi motocicliști conduceau cu viteză pe străzile orașului. Unul dintre ei, Marius Aroșiței de 29 de ani. Celălalt s-a făcut nevăzut după accident.
Ambii veneau pe Calea Națională dinspre Petrom și au pătruns cu peste 100 km/oră în intersecție. Cel puțin așa a povestit celălalt șofer, de pe mașina VW Passat, Florentin M. de 30 de ani. Primul motociclist a fandat și a reușit să treacă, al doilea, Marius Aroșiței s-a izbit în partea din spate dreapta a automobilului. Impactul a fost destul de puternic, iar traumatismele asemenea. Tânărul a fost preluat cu ambulanța cu multiple traumatisme, un picior rupt se pare și multe ale leziuni.
În urma sa, motocicleta Yamaha era făcută bucăți. Partea din față era împrăștiată pe carosabil, printre bucățile din plastic sau metal fiind observat și ceasul kilometrajului sau oglinzile. Și mașina era destul de avariată, luneta fiind spartă iar portiera și partea din caroserie din spate, înfundate.
În VW Passat se aflau soția și copilul celuilalt șofer și care, din fericire, nu s-au ales decât cu o sperietură zdravănă. Polițiștii care au ajuns la locul accidentului vor deschide un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(G.E.)
[[galerie-foto]]