Noaptea trecută un nou act de teribilism amestecat cu alcool s-a consumat la Botoșani.
Noaptea trecută, orele 2:45 o patrulă a Poliţiei Locale, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu a preluat o sesizare de la Dispeceratul Poliţiei Locale, cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Bulevardul Mihai Eminescu cu Bulevardul George Enescu, s-a produs un accident rutier.
În urma acestuia au rezultat distrugerea unui indicator rutier cu semnificaţia „Ocolire Dreapta” şi a ornamentelor florale din sensul giratoriu.
Datorită dispecerului de serviciu, precum şi buna funcţionalitate a camerelor de supraveghere, s-a constatat că este nevoie de intervenţia la faţa locului a echipajelor de poliţie, deoarece tinerii din autoturism, la prima vedere fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, au încercat să se sustragă de la locul accidentului şi să ascundă numerele de înmatriculare.
La faţa locului, patrula Poliţiei Locale a constatat că într-adevăr, cele sesizate se confirmă, iar din cauza faptului că atât conducătorul auto cât şi ceilalţi apropiaţi ai tânărului, emanau halenă alcoolică a fost solicitat sprijinul unui echipaj de la Poliţie Naţională, care a preluat cazul şi șoferul a fost condus la Spitalul Judeţean pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Din fericire în urma accidentului rutier, au rezultat doar pagube materiale, fără a fi înregistrate victime omeneşti. De asemenea conducătorul auto, H. A. va fi sancţionat contravențional conform HCL 355/2011, pentru distrugere şi va suporta cheltuielile pentru pagubele produse în urma evenimentului rutier.