Un tânăr a provocat un accident rutier în timp ce se plimba cu mașina într-un oraș al județului Botoșani, izbindu-se din plin într-un alt autoturism.
Pe data de 7 septembrie 2015, în jurul orei 17.50, în timp ce conducea un autovehicul pe strada 1 Decembrie din orașul Darabani, P. D. de 29 ani, din municipiul Dorohoi, pe fondul neatenţei în conducere şi nepăstrării dustanţei corespunzătoare, intră în coliziune cu un autoturism aflat în faţa sa, al cărui conducător auto (M.P. de 23 ani, din orașul Darabani) oprise la trecere pentru pietoni.
”În urma impactului, autoturismul a pătruns pe marcajul pietonal, accidentând o tânără care traversa regulamentar. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”, se arată menționat în comunicatul de presă remis de către IPJ Botoșani.