Tânăra de 25 de ani a fost rănită în urma impactului, ea fiind transportată la spital.
În cursul zilei de joi, 6 octombrie, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din orașul Gura Humorului, o femeie de 25 de ani, din județul Botoșani, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de un bărbat de 56 de ani, din județul Botoșani.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.