Acces restricționat la "Mavromati": Intrare pe baza de cartelă şi reguli noi

 

Şefii Spitalului Judeţean Mavromati vor să impună reguli de acces al vizitatorilor în unitatea spitalicească şi să repună în funcţiune sistemul de intrare pe bază de cartelă. Conducerea spitalului susţine că din cauza lucrărilor de investiţie desfăşurate în prezent la nivelul unităţii se confruntă cu probleme legate de ordine, disciplină, respectarea programului de vizită şi aglomeraţie.
Decizia cu privire la repunerea în funcţiune a sistemului de acces pe bază de cartelă în unitate pe măsură ce vor evolua şi lucrările de construcţie a fost luată ieri în cadrul unei şedinţe.
„Pe măsura evoluţiei lucrărilor de investiţie să încercăm să punem un pic de ordine. În acest context pot să vă spun că la toate căile de acces în spital şi la intrarea pe secţie vom avea un sistem de acces cu cartela aşa cum e în toate spitalele civilizate. Am interzis deja, dar deocamdată trebuie să o facem şi fizic, accesul vizitatorilor în spital prin intermediul serviciului UPU”, a declarat Viorel Iliuţă, directorul Spitalului Judeţean.
Managerul unităţii a precizat şi faptul că în mod normal  Unitatea de Primire Urgenţe, (UPU)  este doar pentru accesul urgenţelor şi nu pentru intrarea pacienţilor în spital. În încercarea de a rezolva pe cât posibil situaţia, se va monta între spital şi UPU o uşă securizată.
De asemenea, un agent de pază va supraveghea zona de lângă scările care permit intrarea pe secţii, în dreptul lifturilor care va trebui să împiedice accesul aparţinătorilor în afara programului de vizită,  în alte situaţii accesul se va face doar în baza unui bilet de vizită semnat de medicul şef al secţiei. Nu în ultimul rând şeful spitalului a precizat că va fi folosit vechiul sistem pentru intrarea pe bază de cartelă. (A.D)
[[banner]]
CITEŞTE:
 "Accesul interzis" ignorat de şoferi la UPU: Nu ştiu, eu sunt de la ţară- VIDEO&FOTO