Academician Cristian Hera, la plecarea lui Mihai Cristea: Îmi amintesc cu emoție despre vizitele pe care le-am făcut la casa părintească de la Cucorăni

Lumea academică este în doliu după plecarea unui dintre cei mai mari cercetători ai țării, omul cu o contribuție uriașă la dezvoltarea agronomiei românești.

 

Academicianul Mihai Cristea a fost supranumit "părintele" primei Bănci de Gene din România, iar în semn de prețuire, instituția îi poartă astăzi numele: Banca de Resurse Genetice Vegetale ”Mihai Cristea”.

 

Un omagiu impresionant i-a fost adus academicianului dr. ing. Mihai Cristea de către colectivul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Suceava, un omagiu care vorbește în primul rând despre rodnica și valoroasa creație științifică, dar și despre conduita etică exemplară a ilustrului om de știință născut în Cucorăni, județul Botoșani.

 

 

”Trecerea în eternitate a dr.ing. Mihai Cristea este o pierdere de neînlocuit pentru cercetarea științifică românească care-l va înscrie în memoria cercetătorilor de elită ai neamului”, sunt cuvintele foștilor colegi.

 

 

”A fost un om, un cercetător care a produs şi creat”

 

Vestea tristă a ajuns și la București, acolo unde trăiește astăzi fostul său coleg, prieten și colaborator: Academicianul Cristian Hera, fost președinte și vicepreședinte al Academiei Române, care a transmis prin intermediul redacției noastre un mesaj de condoleanțe:

 

”Dumnezeu să îl odihnească în liniște și pace în lumea celor veșnici. A fost un om, un cercetător care a produs şi creat, lăsând un adevărat tezaur comunității științifice agronomice românești. Am aflat trista veste de la Banca de Gene “Mihai Cristea” de la Suceava, am trimis mesaj de condoleanţe, cu rugămintea de a transmite şi familiei îndurerate”,

Academician Cristian Hera

 

 

„Un om, O viaţă, O idee, In honorem dr. Ing. Mihai D. Cristea”

 

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Suceava și Banca de Gene Suceava, unităţi la al căror renume acad. Mihai Cristea a contribuit în mod fundamental, i-au dedicat un volum (în 2012, la împlinirea a 83 de ani), sugestiv intitulat ”In honorem dr. ing. Mihai D. Cristea, membru titular al Academiei de Știinţe Agricole și Silvice Gh. Ionescu Șișești, Un om, O viaţă, O idee”.

 

Pe 9 noiembrie 2012 avea loc lansarea acestei cărţi, la eveniment fiind prezenți peste 50 de invitaţi, foști colegi, colaboratori, prieteni și distinse personalităţi ale cercetării agricole din ţară.

 

„Un om, O viaţă, O idee, In honorem dr. Ing. Mihai D. Cristea”, este un Laudatio pentru academicianul din Cucorăni. Astfel i-au onorat munca de o viață foștii colegi sau cei care au beneficiat de rezultatul studiilor sale.

 

Impresionante au fost atunci și cuvintele Academicianului Cristian Hera, la vremea rostirii lor acesta îndeplinind funcțiile de Vicepreședinte al Academiei Române, Președintele Secției de Științe Agricole si Silvice a Academie Române, precum și Președinte de Onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”. Cuvinte pe care le redăm astăzi, pentru a ilustra personalitatea uriașă, precum și contribuția incontestabilă a academicianului Mihai Cristea la cercetarea românească:

 

 


(Academician Cristian Hera)

 

 

”...foștii colaboratori apropiați recunosc meritele celui care a fost pentru ei un îndrumător, un părinte profesional, formator de elite și de oameni de omenie.

 

Mă duc cu gândul la sfârșitul anilor ’50, începutul anilor ’60, când au apărut mugurii colaborării noastre, atunci, Cristian Hera foarte tânăr cercetător la ICAR, Mihai Cristea tânăr cercetător la Stațiunea Suceava, Stațiune la care, câțiva ani mai târziu ai fost numit director, funcție în care ai construit, ai construit mult și temeinic. Ai adunat cu răbdare și devotament zestrea genetică dăruită de natură zonei în care îți desfășori activitatea, ai creat hibrizi de porumb timpurii, specifici pentru N-E României, ai construit o minunată Stațiune de Cercetări Agricole, ai construit un unicat în România la acea vreme, ”Banca de Gene”, ai format cercetători, ai scris și publicat articole de specialitate, ai scris cărți și tratate, într-un cuvânt ai fost un ”constructor-creator”. 

 

Îmi îngădui ca în numele meu și al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române, să îți adresez din suflet alese mulţumiri pentru tot ceea ce ai realizat, pentru îmbogățirea tezaurului genetic vegetal al României, pentru contribuția adusă la progresul agriculturii din zona de N-E a României și nu numai și să exprim satisfacția că am avut șansa să pot sprijini și contribui, prin atribuțiile pe care le aveam la Institutului de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice, Fundulea (ICCPT), institut coordonator al unităților de cercetare din domeniul cerealelor, plantelor tehnice și furajere, la finalizarea mărețelor obiective pe care cu atâta pricepere și dăruire le-ai inițiat și realizat.

 

Lansarea volumului care îți este dedicat reprezintă un eveniment unic în istoria cercetării științifice agricole sucevene, volum apreciat de comunitatea ştiinţifică agronomică românească şi de specialiștii din producția și practică agricolă.

 

Apreciez în mod deosebit efortul integrat depus în toată perioada activă de cercetare ştiinţifică, precum și pe cel din perioada de după pensionare, când nu te-ai oprit, continuând să produci și să pui la dispoziţia specialiştilor cunoştinţele acumulate în prestigioasa ta activitate, prin publicarea unor lucrări de mare actualitate pentru teoria și practica agricolă, multe dinte acestea umplând un mare gol existent în literatura românească de specialitate. Sunt bucuros că am putut contribui la publicarea în Editura Academiei Române a mai multor lucrări sub semnătura ta, lucrări care se regăsesc în bibliotecile institutelor și stațiunilor de cercetări, precum și în universitățile de ştiinţe agonomice.

 

În ceea ce te privește, dar și în ceea ce mă privește, privesc cu bucurie activitatea profesională a trecutului și trăiesc cu speranța că generaţiile viitoare de cercetători şi specialişti vor avea, citind volumul lansat, un exemplu demn de urmat și vor răspunde cerințelor impuse de marile transformări care se produc în agricultură, multe dintre acestea determinate de schimbările climatice globale, de cerințele pentru asigurarea securității și siguranței alimentare în contextul unei creșteri fără precedent a populației Terrei.

 

Îți doresc din toată inima multă sănătate, succese depline în continuare, mulțumindu-ți  respectuos și călduros pentru tot ceea ce ați făcut și continuați să faceți pentru prestigiul și durabilitatea performanță a agriculturii românești.

 

Îmi amintesc cu emoție și bucurie despre vizitele pe care le-am făcut la casa părintească de la Cucorăni, locul copilăriei tale, plin de amintiri, locul, cred eu, dătător de tărie sufletească, locul aducător de energii pozitive, locul care îți dă liniștea și puterea de a continua să creezi”.

 

 

Academicianul din Cucorăni

 

Mihai Cristea s-a născut în 1929 la Cucorăni, în județul Botoșani. Membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" din anul 1990, a activat în câmpul cercetării vreme de 42 de ani, dintre care 35 ca director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Suceava.

 

A fost un cercetător recunoscut pe plan mondial, deschizător de drumuri în ştiinţa românească. A fost decorat cu 10 medalii de stat pentru merite ştiinţifice. În anul 2002 a primit Ordinul "Serviciul credincios în grad de Cavaler" din partea Preşedintelui României, iar pentru ridicarea ştiinţei agricole în Bucovina a fost declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Suceava.

 

Academicianul Mihai Cristea a fost distins şi cu titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Mihai Eminescu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store