Țâbuleac despre protestul de la spital: Eu mi-am făcut datoria față de cetățeni

 

Președintele Consiliului Județean a aflat de protestul spontan de la Spitalul Județean Mavromati la scurt timp după ce acesta s-a consumat și a afirmat că, din punctul său de vedere a depus toate eforturile posibile pentru menținerea unității spitalicești. ”Probabil că este o poziție a faptului că, în materie de organizare a spitalelor, hotărârea care s-a adoptat zilele trecute în ședința extraordinară de CJ, nu este satisfăcătoare pentru angajații din Spitalul Județean. Eu cred că, în legătură cu această temă mi-am făcut datoria față de cetățeni, am elaborat și susținut proiectul care era cel mai favorabil din punctul de vedere al nevoii de a presta servicii de ocrotire a sănătății, de cât mai bună calitate în perioada care urmează”, a declarat Mihai Țâbuleac, președintele CJ. El a mai afirmat că, din punctul său de vedere este regretabil faptul că decizia a fost alta, iar unii dintre consilierii județeni deși au susținut că au înțeles situația, s-au opus acestei acțiuni.
”Sper ca Guvernul să nu vină cu o nouă listă neagră”
Președintele CJ a mai afirmat că momentan se așteaptă ca Direcția de Sănătate Publică să finalizeze fișele de evaluare a celor cinci spitale pentru încadrarea într-o clasificare, care urmează a fi transmise ca și propuneri Ministerului Sănătății. ”Din punctul meu de vedere Ministerul Sănătății ar putea ca în procesul de analiză și verificare a documentațiilor transmise de către DSP Botoșani, să atribuie categorii de clasificare din păcate nesatisfăcătoare pentru noi. Există și un risc mai mare, asupra căruia eu nu vreau să intervin, sper să nu se mai emită o Hotărâre de Guvern cu o nouă listă neagră a unităților sanitare care nu pot beneficia de finanțare începând cu 1 iunie”, a mai precizat Țâbuleac. Președintele CJ a mai adăugat că, teama cea mai mare ar fi ca în această eventuală listă să fie incluse și unități sanitare din Botoșani.