Jucătorul a fost criticat dur după meciul cu prima clasată.
Basarab Panduru a criticat în termeni duri un jucător după FCSB - FC Botoșani 3-2, meci în urma căruia bucureștenii și-au consolidat prima poziție, iar moldovenii au rămas pe ultimul loc.
Ținta principală a lui Panduru după meciul de pe Arena Națională a fost Radoslav Dimitrov (35 de ani), fundașul dreapta de la FC Botoșani, care nu a făcut față în mai multe dueluri cu Florinel Coman, potrivit sport.ro.
Fostul internațional se referă în special la momentul primului gol, din minutul 6, când Coman l-a depășit ușor pe Dimitrov și a marcat pentru 1-0.
,,Dacă îl mai bagă antrenorul (n.r - pe Dimitrov), chiar se duc în B. Dacă nu poți să fugi... tu vrei să te salvezi cu Dimitrov care nu poate să fugă? Ce e asta din minutul 6, ce e aia din minutul 75? Dacă nu poți să fugi, nu poți să joci. Ai jucători care nu pot alerga, unii care se uită să le stea freza la bine, unii cărora le e frig. N-ai cum să joci cu așa ceva, cu jucători de genul ăsta",
a spus Basarab Panduru, la Orangesport.
Radoslav Dimitrov a revenit la FC Botoșani în urmă cu două săptămâni, semnând din postura de jucător liber de contract.
Bulgarul în vârstă de 35 de ani se află la a doua perioadă petrecută la FC Botoșani, după cea din intervalul 2015-2016. În România, Dimitrov a mai jucat la Universitatea Craiova, Sepsi și U Cluj.
FC Botoșani a rămas pe ultimul loc după eșecul contra lui FCSB. Moldovenii au strâns doar 20 de puncte în primele 27 de etape, iar în ultimele trei runde din sezonul regulat vor înfrunta Sepsi, U Cluj și Farul Constanța.