Abandon popular şi circ ieftin între PP DD-işti la municipiu – VIDEO

 

S-au liniştit apele în Consiliul Local. După ce consilierii PSD au decis să părăsească şedinţa şi aleşii rămaşi să amâne proiectele de hotărâre privitoare la înlocuirea lui Marius Cristescu din plen, s-a trecut la adoptarea proiectelor aflate pe ordinea de zi.

Înainte însă a de se lua în dezbatere fiecare proiect în parte, preşedintele şedinţei, Marius Buliga a dat curs dorinţei lui Marius Cristescu de a fi învoit pentru a-şi rezolva o problemă personală în afara localităţii.
A fost momentul în care colegul său de partid, Florentin Ursuleanu a fost la un pas să facă o criză de nervi şi a cerut să nu se voteze învoirea lui Cristescu. El s-a răstit şi la consilierul local Florin Ghiorghiţă, cel care a cerut votul secret căruia i-a reproşat că a dat startul stării de tensiune din Consiliul Local.
În ciuda nemulţumirii sale, aleşii locali rămaşi în sală au votat învoirea lui Marius Cristescu. În semn de protest a părăsit şedinţa bombănind şi Florentin Ursuleanu care înainte de a ieşi a dat mâna cu primarul Ovidiu Portariuc. L-a urmat Cristinel Brumă care a fost până atunci un martor tăcut al spectacolului la care a asistat astăzi când a fost la un pas să devină consilier local.
(G.E.)
CITEŞTE:
 Scandal cu excluderea lui Cristescu: aleşii PSD au părăsit şedinţa – VIDEO
[[banner]]