A vrut să-i fenteze pe polițiștii de frontieră, dar nu i-a mers: AFLĂ cum a încercat un bărbat să treacă granița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stînca i-au întocmit dosar penal unui bărbat care a încercat să scoată din ţară o semiremorcă înmatriculată în România, care figura în bazele de date ca fiind radiată din circulaţie.

 

S-a întâmplat în dimineața zilei de joi, 12 februarie 2015 în PTF Stînca atunci când s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de trecere a frontierei, Dumitru J., de 29 de ani, cetăţean din Republica Moldova conducând un ansamblu de vehicule format   dintr-un cap tractor înmatriculat în Olanda şi o semiremorcă înmatriculată în România.
Existând suspiciuni cu privire la plăcuţele de înmatriculare ale semiremorcii, oamenii legii au făcut verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că semiremorca figurează radiată din circulaţie de către autorităţile române.
Dumitru J. s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ”tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.”
CITEȘTE:
 Tânăr prins de polițiști la volanul unei mașini radiate din circulație– AFLĂ ce a declarat șoferul