A sunat la 112 și a spus că i se va opri inima dacă face asta: Medicii au venit, dar l-au dus la Psihiatrie

O indicație medicală a căpătat alt înțeles în mintea unui bărbat din Botoșani.

 

Botoșăneanul a cerut ajutor medical, spunând că dacă se oprește din alergat i se va opri inima. Medicii de la Ambulanță s-au deplasat la domiciliul bărbatului, dar nu au identificat nicio problemă cardiacă.

 

În schimb, cadrele medicale și-au dat seama imediat că bărbatul consumase alcool. Drept urmare, au preluat pacientul, dar pentru a-l transporta la Psihiatrie.

 

”I s-a spus că dacă nu face mișcare nu e  bine, iar el fiind vesel a făcut o fixație, repeta într-una că trebuie să se miște”, a declarat pentru Mediafax medicul Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt în cadrul Serviciului de Ambulanță Botoșani.

 

Bărbatul a fost preluat din localitatea Lupăria și transportat la UPU, ulterior la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati Botoșani.

 

”A fost dus cu ambulanța din substația Flămânzi și Spitalul Județean Botoșani. Era un pacient euforic, i s-a făcut electrocardiogramă pe traseu de către asistenta medicală, era normală, nu avea ceva special, a fost examinat în UPU și trimis la Spitalul de Psihiatrie, pentru tratament de specialitate”, a adăugat medicul Nicușor Curteanu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store