Polițiștii au descoperit mai multe nereguli în timpul unui control de rutină.
Miercuri, 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 C, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Iași.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar inspecția tehnică periodică și asigurarea obligatorie a autovehiculului erau expirate.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de peste 2.600 de lei pentru că avea documentele privind starea autovehiculului și asigurarea, expirate, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal.