A plecat și Viorica Afrăsînei la cer: GALERIE FOTO & VIDEO de la înmormântare

S-a dus și Viorica Afrăsînei. Femeia care a condus cu eleganță, femeia care ne-a reprezentat cu grație în Parlamentul României, femeia care a primit una dintre cele mai mari distincții ce pot fi acordate de primul om în stat, doamna politicii botoșănene.

 

Viorica Afrăsînei s-a luptat un an și jumătate cu boala care practic a doborât-o. Cine știe, poate că obosise și poate că nici nu mai putea îndura să nu mai fie cea care fusese altă dată: femeia care întorcea toate capetele când intra într-o încăpere, femeia care impunea respect.
A fost condusă pe ultimul drum într-o zi de sâmbătă. O zi în care din cer nu au mai căzut fulgi de nea, ci lacrimi. și multă lume s-a adunat pentru a-i fi alături ei și celor doi copii care o plâng. Fiica ei nu s-a dezlipit de sicriul în care maica ei și-a găsit liniștea, în sfârșit. O ținea de mână și încerca să-i mângâie chipul cu privirea înlăcrimată.
Viorica Afrăsînei a fost înmormântată cu onoruri militare. Pe ultimul drum, pe o perniță din catifea roșie a fost așezată și distincția pe care a primit-o de la fostul președinte al României, Ion Iliescu. În biserică și-au luat rămas bun de la ea, printre alții, prefectul Costică Macaleți, primarul Ovidiu Portariuc, senatorul Doina Federovici, deputații Tamara Ciofu și Mihai Baltă, dar și colegi din PSD: Mihaela Huncă, Costel Lupașcu, Cătălin Olaru, Florin Egner sau Gheorghe Marcu.
A fost îngropată la Cimitirul Pacea din municipiu cu salve de foc.