A-nceput montarea iluminatului festiv la Botoșani: Anul acesta Mickey și Minnie vin 3D

Odată cu intrarea în sezonul rece s-a început montarea ornamentelor de sărbători pentru ca cetățenii să se bucure din timp de această atmosferă de poveste.

 

Deja ornamentațiile se instalează pe stâlpuri, bineînțeles fără a fi conectate încă la rețeaua de iluminat public.

 

„A început montajul instalațiilor ornamentale pentru sezonul de iarnă 2017-2018. Locurile în care sunt montate decorațiunile sunt cele din anii precedenți. Ne dorim să finalizăm montajul instalațiilor până pe 30 noiembrie, astfel încât de 1 decembire Ziua Națională a României să fie funcțional”,

Cosmin Andrei, viceprimar municipiul Botoșani

 

Așadar,  zonele în care vor fi amplasate aceste ornamente sunt: Pietonalul Unirii, străzile Cuza Vodă, Marchian, Sucevei, Bulevardul Georege Enescu, Parcul Mihai Eminescu, Piața Revoluției, Primăriei, Prefectură, Centrul Istoric, Pietonalul Transilvaniei.

 

Botoșănenii se vor putea bucura anul acesta și de câteva decorațiuni noi.

 

„Față de anii precedenți s-a achiziționat un număr de 60 de perdele luminoase pentru Parcul Mihai Eminescu, acolo unde în anii precedenți închiriam ornamentele decorative. Anul acesta închiriem doar un pod luminos pentru Parcul Mihai Eminescu și două figurine 3D, Mickey și Minnie Mouse și încă ceva elemente mărunte”,

Cosmin Andrei, viceprimar municipiul Botoșani

 

Valoarea estimată a închirierii este de aproximativ 13.000 de lei, dar în urma licitației poate scădea această sumă.  De asemenea, valoarea achiziției a perdelelor luminoase de pe Bulevardul Mihai Eminescu este de 118.000 de lei, dar licitația este încă în desfășurare.

 

Vor mai fi și câteva surprize pentru locuitorii acestui oraș iar în anul următor se promite suplimentarea zonelor în care se va monta iluminatul ornamental festiv.

 

Așadar, din seara de 30 noiembrie 2017 concomitent cu iluminatul public va porni și cel ornamental festiv.                

   

 

download from google play download from apple store