S-a întâmplat în urmă cu două săptămâni de zile. Iar dacă la alte treceri în cealaltă lume curg mesajele de condoleanțe de la Consiliul Județean, partide sau alte organisme reprezentantive, decesul acestui primar a trecut neobservat de „ochiul public”.
Mihai Mircea a fost primarul comunei Manoleasa timp de două mandate, în perioada 2008 – 2012 precum și 2012 – 2016.
A fost ales de comunitate pe listele Partidului Național Liberal. Ulterior, alegerile au fost câștigate de social-democratul Gheorghe Aroșculesei.
După ce a pierdut alegerile, fostul primar s-a concentrat pe afacerile familiei din domeniul agriculturii și zootehniei. De altfel, fiul său, Cristian Mircea, a candidat la alegerile din 2020 la Primăria Manoleasa, din partea ALDE.
Mihai Mircea a murit după ce a fost mistuit de o boală.
„Am auzit foarte târziu de eveniment, nu ne-a anunțat nimeni dintre primari și nici primarul de acolo nu ne-a sunat. Nu am știut. Nu știu nimic, eu am auzit întâmplător și chiar m-am supărat”,
Sorin Gînga, președintele Asociației Comunelor
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: