S-a stins din viață actorul Constantin Codrescu, personalitate marcantă a scenei  și a filmului românesc. Anunțul a venit din partea fiicei sale, Lăcrămioara Codrescu.

Constantin Codrescu a jucat și pe scena de la Botoșani, dând viață unor roluri memorabile, de la Alexandru Lăpușneanu la Constantin Brâncuși. De asemenea, actorul a fost distribuit și în prima peliculă despre viața lui George Enescu (”Enescu - geniul și prințesa”), el filmând chiar în această vară, sub îndrumarea regizorului Toma Enache. În film, Constantin Codrescu are rolul tatălui lui George Enescu, Costache Enescu din Cracalia Botoșanilor.

O viață dedicată scenei și filmului românesc

Constantin Codrescu s-a născut pe data de 5 septembrie 1931, la Huși, județul Vaslui. În 1951 a absolvit Institutul de Teatru din București.

A avut o importantă activitate teatrală şi multiple apariţii la televiziune, fiind şi colaborator permanent al redacţiei Teatru la Radio, timp de 45 de ani. A jucat în numeroase producții cinematografice: „De-aș fi… Harap Alb”, „Mihai Viteazul”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Zestrea domniței Ralu”, „Săptămâna nebunilor”, „Roșcovanul”, „Pentru patrie”, „Capcana mercenarilor”, „Trandafirul galben”, „Masca de argint”, „Colierul de turcoaze”, „Pădurea de fagi”, „Totul se plătește”, „Sezonul pescărușilor”, „La răscrucea marilor furtuni”, „Speranța”, „Bietul Ioanide”, „Lumini și umbre”, „Vlad Țepeș” etc. Un rol memorabil rămâne cel din ”Moara cu noroc”.

A primit totodată Premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Pe scena de la Botoșani, de la Lăpușneanu la Brâncuși

În perioada 1974-1975, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani se afla regizorul Constantin Dinischiotu, cel care îl distribuie pe Constantin Codrescu într-unul dintre rolurile memorabile.

Așa se face că actorul Constantin Codrescu va apărea pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani în rolul principal din piesa lui Virgil Stoenescu, ”Alexandru Lăpuşneanu”.

„Beneficiind de interpretarea bărbătească, plină de vibraţie şi fior emoţional, dată de cunoscutul actor bucureştean Constantin Codrescu, acest Lăpuşneanu a dobândit relief şi putere de convingere. Interpretul a reuşit să topească, într-o sinteză armonioasă, trăsăturile contradictorii ale personajului, să reliefeze, ca dominantă a caracterului său, o conştiinţă raţională”, scria Valeria Ducea în lucrarea „Alexandru Lăpuşneanu, de Virgil Stoenescu”, din revista ”Teatrul” (1976).

Potrivit celor menționate de istoricul de teatru Iolanda Berzuc, spectacolul coincidea cu împlinirea a 30 de ani de activitate din viaţa artistului.

Astfel Constantin Codrescu mulțumea, la finalul producției teatrale, nu doar partenerilor de scenă și regizorului Constantin Dinischiotu, dar și publicului botoșănean: „... şi le-a mulţumit, paradoxal, vorbind cu sine însuşi. De fapt, monologul său e o încleştare a unui actor cu patima vieţii sale: actoria. O actorie pe care Constantin Codrescu o practică, o concretizează cu muncă de artizan conştiincios, cu minuţie de filigranist, cu profesionalism de savant, cu reacţii ale talentului său pus sub control. Sunt voci care susţin că toate acestea – fie la Codrescu, fie la alţii – de-acum înseamnă clasicism; şi unele din vocile acestea îşi îngăduie tonuri de plictis. E păcat şi mă întristează cârtirea a ceea ce înseamnă valoarea aşezată. Pentru că tocmai din valorile aşezate se refac veşnic temeliile pe lungul şi pe latul cărora pot zburda focurile de artificii ale altor şi altor talente mai tinere şi care, la rândul lor, înalţă temelia artei, dar o înalţă auto-mistuitor, intrând şi ele în cremenea clasicismului, dobândind-o deci şi ele”, aflăm din scrierile lui Nelu Ionescu, în „Despre prestigiu în fel şi chip”, din volumul ”Cronica din dragoste” (1982).

Pe aceeaşi scenă din Botoşani, ne mai spune criticul de teatru Iolanda Berzuc, Constantin Codrescu impune și imaginea sculptorului Constantin Brâncuşi, într-un spectacol montat de Marietta Sadova.

„Constantin Codrescu (Brâncuşi) a realizat o mască lirică a marelui sculptor, desigur că posibilă biograficeşte. Deşi a folosit un număr mare de mijloace – fapt neobişnuit la un actor parcimonios –, el le-a dozat destul de riguros, reuşind să impună un personaj bine configurat. Cu talentatul actor bucureştean spectacolul rămâne memorabil”, scrie Aurel Brumaru în revista ”Teatrul” din 1969.

Odată cu Constantin Codrescu, dispare din teatrul românesc un spirit uriaș, un actor de calibru și un monument de talent.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!