A lovit un om cu furca în cap, tânăr trimis în judecată după șase ani

Fapta s-a petrecut în vara anului 2016, tânărul în vârstă de 23 de ani fiind cercetat pentru tentativă de omor.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a lui D.B.P., în vârstă de 23 de ani, din comuna Ungureni, județul Botoşani.

 

Tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

 

În ziua de 11 iunie 2016, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în faţa unui local din comună, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit o singură dată persoana vătămată A.G. cu partea metalică a unei furci în zona capului, cauzându-i leziuni cerebrale pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 de  zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.

 

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store