A lovit o femeie cu maşina după care s-a apucat de băut

 

La 02.08.2010, orele 07:30, D. Mihai de 25 ani din satul Prisacani, oraşul Flămînzi, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 pe DJ 282 B, pe raza localităţii Câmpeni, pe relaţia Flămînzi-Prăjeni surprinde şi accidentează grav pe M. Mariea de 58 ani, din localitate, care se  deplasa  pe carosabil în aceeaşi direcţie de mers, conducând un număr de 3 bovine spre imaş. La apariţia autoturismului, aceasta a intenţionat să îndepărteze o bovină de pe carosabil intrând în faţa autoturismului, împrejurare  în care a fost accidentată. Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a oprit autoturismul, a ajutat-o pe victimă să se ridice solicitându-i să o transporte la spital, însă a refuzat, afirmând că nu a suferit leziuni, după care s-a deplasat la domiciliu iar conducătorul auto şi-a continuat deplasarea fără încuviinţarea organelor de poliţie. În jurul orelor 13:10, întrucât M. Maria acuza dureri în zona spatelui, a apelat SNUAU 112, solicitând intervenţia ambulanţei, care a transportat-o la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a fost internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări faţă de D. Mihai sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor  de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul Penal, „consumul de băuturi alcoolice după producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămări corporale”, faptă prev.şi ped. de  art. 90 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 Rep. şi ”părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, faptă prev. şi ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 Rep.