A intrat în ograda unui gospodar și l-a lovit cu ciocanul în cap, agresor trimis în judecată

Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui A.P., în vârstă de 46 de ani, din comuna Curteşti, județul Botoşani.

 

Botoșăneanul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

 

Magistrații au reţinut că, în data de 23 noiembrie 2020, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau în locuinţa unui bărbat din aceeaşi localitate, inculpatul a lovit persoana vătămată  J.D., de 54 de ani, de două ori cu un ciocan în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

 

Ulterior, agresorul a părăsit locul faptei, fiind identificat de polițiști, ascuns în vegetația din curtea locuinței sale.

 

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store