A încercat să fure un copil din spital

 

spitalul de copii (Medium)Astăzi, în jurul orelor 10.00 o patrulă pedestră a Poliţiei Comunitare a fost sesizată de paznicul Spitalului de Copii "Sfînta Parascheva" Botoşani că un bărbat încearcă să fure un copil de doar 9 luni internat în spital cu mama sa. La sosirea agenţilor comunitari T. Emilian Roberto, în vârstă de 34 de ani din Orşova, se afla la intrarea în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Copii, cu fetiţa în braţe, manifestându-se gălăgios şi încercând să scoată copilul internat din unitatea medicală. La insistenţele agenţilor comunitari şi a unui medic acesta a dat drumul copilului din braţe, adresând însă injurii şi ameninţând cu acte de violenţă agenţii. Pentru că se manifesta violent, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani, legitimat şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 700 lei pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, şi săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor.