Campania de recoltare a cerealelor păioase este în plină desfășurare și de aceea este foarte important ca pe timpul acestei activități să fie respectate toate măsurile de prevenire a incendiilor.
Fumatul în apropierea culturilor agricole, focul în aer liber lăsat nesupravegheat sau chiar defecțiunile tehnice la mașinile și utilajele folosite la recoltat pot provoca incendii. Acestea se extind într-un timp foarte scurt și, pe lângă pagubele materiale, pot pune în pericol locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietarii terenurilor și reprezentanții asociațiilor agricole trebuie să:
1. Respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis;
2. Strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea.
Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.